Editorial: Cu fruntea în văpaie

Autor Cucheiadegat

18 September 2014 Editorial 2 Comentarii

Vlad Odbescu

Am fost doar șoim, dar, dacă ar fi ținut îndeajuns, sunt convins că ar fi înflorit din mine un cetățean de nădejde al Republicii Socialiste România. Țin minte mai mult decât ar trebui. Aveam doar șase ani și jumătate la Revoluție, dar o grămadă de imagini mi s-au lipit în minte, poate pentru că le-am trăit și din povestirile altora.

Aud sirenele alea înfricoșătoare – Protecția Civilă programase multe alarme în 1989, ca să pregătească populația pentru ce-o fi să vină – și-l văd pe frate-miu cum se dă viteaz și nu vrea să se ascundă sub masă, așa cum ne-au zis la grădiniță. Spune că nu-i e frică de Ceaușescu, zice că Ceaușescu e prost, iar eu plâng și-i zic că o să vină Securitatea să-l ia, îl ameninț chiar că o să-i chem eu să-l aresteze. Habar n-am de unde vine frica asta imensă, care la șase ani e rezervată doar pentru balauri și căpcăuni.

Învăț urături despre Tovarășa și Tovarășul. Le văd pozele în fața clasei mereu: El e un bărbat de vârstă incertă și știu despre el că “stă cu fruntea în văpaie”. Habar n-am ce-i aia “văpaie”, în mintea mea “văpaiele” sunt niște paie și-mi închipui că vrea să se odihnească puțin, cu capul în paie, după ce-a tras din greu pentru popor. De ea nu-mi place, nu știu de ce, poate pentru că nu seamănă cu nicio bunică pe care o știu.

Copilăria mi-e bună, are gust de biscuiți unși cu unt și dulceață de gutui, de gume sfărâmicioase cu gust de banane și portocale și, ocazional, miros de portocale adevărate. Știu coada la portocale: e un mic aprozar ruginit între blocuri, care sigur nu poate adăposti suficiente fructe pentru toți oamenii ăștia înfrigurați care așteaptă. Știu pâinea cu cartelă: suntem cinci, deci avem două pâini și jumătate, așa că femeia de la alimentară taie ultima pâine în două. Știu că tata se îmbracă în uniformă când merge să ia carne, ca să impună îndeajuns respect pentru a îndesa niște pui în sacoșă.

În curând niște oameni o să strige la radio că-i Revoluție, și o să fiu primul care o să alerge la bunica să-i spună cuvântul ăsta nou și ciudat, cu vocea tăiată de emoție, exact ca la radio. O să ne uităm la televizor și o să stingem beculețele de la brad, de frica teroriștilor. N-o să mă bucur prea tare de democrație, pentru mine democrația înseamnă doar că de acum voi purta ca uniformă o bluză albă în locul cămășii portocalii, așa ne-au zis la grădiniță. Până să apară gumele Turbo mai e un pic, până atunci e doar un timp cam fără de gust.

Vlad Odobescu

 

Latest Comments
  1. Elisa
  2. Mera

Răspunde-i lui Mera Anulează comentariul

Adresa de email nu va fi afișată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *